„DA, POT!”

 Astăzi scriu despre mine; poate vă regăsiți și mulți dintre voi printre ce scriu.
 Probabil că nu sunt singurul care se simte fără prea multă speranță. . . termini o etapă a vieții și te trezești că ajungi să ai aproape 25 de ani și, privești în urmă și descoperi că nu ai realizat nimic. Vise pe care mulți te descurajează că nu le poți realiza, fără un loc de muncă... stai acasă, cu părinții și nu ai curaj parcă să te ridici.

  Mediul în care trăiesc mă face să fiu delăsător, să las timpul să treacă fără ca eu să realizez nimic. Înveți o perioadă lungă de timp, stres mult, puține distracții, puțin timp pentru mine și deodată, mă trezesc că sunt singur, chiar dacă am foarte mulți prieteni lângă mine, familie și o mulțime de amintiri.


 Mă încurajez în fiecare zi că trebuie să existe o cale care să mă scoată din această monotonie, din aceste gânduri care nu îmi mai dau speranță să mă mai ridic și să îmi zic „Da, pot să îmi realizez visele; nu am învățat degeaba până acum, etc”.

 De ce trebuie să stau după cineva care mă vrea să îi fiu sclavul lui?! De ce am fost învățați să fim conduși de altcineva „de la spate”? Vreau să mă ridic și să îmi zic de azi că „DA, mă rup de trecut și de mâine îmi încep o viață nouă..plec să îmi realizez visele la care am visat de mic”. Dacă nu facem sacrificii noi, generațiile noastre, acum, probabil că cei care vin după noi vor trăi la fel ca noi.

 Nu poate fi în fiecare zi „roz”, trebuie să existe și zile/perioade mai puțin bune și mult mai bune. Până la urmă acesta este rostul vieții noastre: să fim mulțumiți cu ceea ce avem, dar să dorim să progresăm, să ne realizăm visele, astfel încât să fim mulțumiți de ceea ce am făcut pentru noi.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cocalari și pitzipoance

Singurătate